Acum 5 ani stăteam cu mama lîngă sicriul bunicii mele și mă gîndeam că vor mai trece 25, 30 de ani pînă cînd voi sta lîngă sicriul mamei. Și nu m-am gîndit bine. Iar acum vreo lună i-am spus că se face bine. Și m-a întrebat: promiți, Cri? Și i-am promis. Și nu am promis bine.
Mama a fost cel mai viu om pe care l-am cunoscut. Omul care nu-l știa pe nu. Nu exista să nu poată face ceva. Muncea cît zece bărbați în putere și rîdea cît o sută de copii veseli la un loc.
Apoi a cunoscut brusc bătrînețea la 60 de ani și moartea la 65. Acum vreo trei luni, mi-a spus, mândră, că și-a schimbat statusul pe whatsapp, a scris: eu sînt!
Așa e, mamă. Tu ești. În zîmbetele noastre, în lacrimile noastre, în inimile noastre care s-au strîns de durere și de gol. Și apoi ne uităm la zîmbetul tău, lăsăm lacrimile să curgă și mergem înainte. Că așa ne-ai învățat! Și te iubim pînă la cerul care este de trei zile mai bogat… Și mai vesel, cum a spus prietena ta.
A fost la înmormîntare cum ai fi vrut tu: cu trei preoți, cu mult soare și multe multe flori. Și cu atît de mulți oameni care au venit să-și ia rămas bun de la tine. Și cărora le sîntem recunoscători și le mulțumim din suflet!
Te iubim, soarele nostru! Noi, familia ta, de care erai atît de mîndră. Mai mîndră decît tine, eram doar noi, de tine! Te iubim și-ți mulțumim și ne revedem în eternitate! Și promisiunea asta o să mi-o țin!
Nu-i aici, sfîrșitul nu-i aici!
Ea este! Este și rămâne. Aici. Cu noi. E doar orbirea noastră cand nu o mai vedem, e doar surzenia noastră când nu o auzim, e doar neatenția noastră când nu o mai simțim.
Ea e aici. Mereu, pentru totdeauna.
Trebuie doar sa închidem ochii și o vedem, doar sa ascultam un pic mai bine vântul și rasul ei se aude, doar sa ne ascuțit.un pic atenția și se simte… uneori se simte parfumul, uneori o mângâiere ușoară, căldura… se simte…
Sfârșitul nu e aici, sfârșitul nu exista…
Ea e aici. Mereu, pentru totdeauna.
Te iubesc!
Cri, de restul revelioanelor va trebui sa radeti… in amintirea dansei. Cum ar fi facut daca…
Va imbratisez
In hohote, Moni, draga mea. In hohote, nu mai puțin de atît.
Doamne ca bine mai scrii. Capul sus Cristina, sfârșitul nu e aici!
Multumesc.
Timpul nu ne este íntotdeauna prieten…..drumul EI s-a oprit aici, dar continuà în eternitate. Amintirea glasului, a zâmbetului, a curajului ei nu are nici spațiu, nici timp. Rămâne cu noi, ne însoțește ca o umbră care ne protejează. A plecat….acolo unde nu există durere, nici întristare, nici suspin….
Sufletul meu o plânge mereu….și dorul s-a cuibărit în golul pe care l-a lăsat plecarea ei….
Nu am să spun niciodată adio, pentru că ne-am despărțit doar pentru un timp…care timp?
Niciodată nu vom ști……..