Merg eu si cu fiul meu, dupa sesiuni intense de negocieri, certuri, scandaluri, tipete etc samd, la Jumbo. S-a stabilit bugetul de o suta de lei din care sa isi ia ce vrea (din banii din pusculita lui) si hai sa ii dam bataie.
Cine credeti ca ne baga noua bete in roate? Evident partidul, Ceausescu, Romania (adaptate zilelor noastre). Dar, dincolo de asta, cei mai mari sabotori ai nostri sintem noi insine.
Exemplu concret din viata mea de parinte: am convenit ca fiul meu isi va lua tot ce vrea el din acei bani. Ajungem repede repede la sectiunea de pusti. Ochii lui Cristi stralucesc. Ai mei sigur nu.
Eu, in mintea mea: la ce naiba ti-or mai fi trebuind si alte pusti/ pistoale? Ca doar ne-am certat acum citeva zile cind te-am rugat sa le iei pe toate din sufragerie si sa le duci in camera ta, ocazie cu care ai constatat ca ai muuuulte si ca, in camera ta, nu mai ai loc si pentru ele. Decit daca le pui claie peste gramada, intr-un echilibru instabil. Iar pustile cu gloante, chiar daca de diferite modele si culori, nu fac nimic diferit.
Eu, cu glas tare: desigur, Cristi, merg pe rindul asta sa ma uit la niste sageti pentru darts.
Eu, tot in mintea mea: Pe care sa mi le trag in cap! (clar, pe alea cu virf de plastic, nu din cel metalic).
Dupa vreo 5 minute de sucit si rasucit, de: mama, da-mi, te rog de pe raft modelul ala si apoi celalalt. Gata, pune-le la loc!, ma pregatesc de urmatoarea negociere. Care nu intirzie sa apara.
Cristi, monolog, cu voce tare: ce bine era daca aveam buget de 150 de lei. Imi luam acel set complet care are si pusti si pistoale si gloante.
Eu, cu mintea plina de replici destepte, dar tacuta si inteleapta.
Cristi: mama, imi mai dai 50 de lei?
Eu, suava: Cristi, am convenit un buget de 100 de lei. Te rog sa te incadrezi in el.
Si, nu pot sa ma abtin chiar de tot: din ce am inteles eu, dupa ce ai testat toate pustile de acasa, cel mai bine este calibrata o pusca mai mica.
As vrea sa le turui, fara pauze, multele argumente care se zbat in mintea mea dar tac.
Mergem mai departe prin labirintul din Jumbo. Cristi ofteaza din toti rarunchii.
-Mami, dar mai am tot bugetul.
Eu, decizindu-ma sa fiu matura si sa respect ce am convenit, cum ca isi poate lua ce vrea:
-Vrei sa ne intoarcem la pusti?
-Daaaaa.
Ne intoarcem. Mai stam vreo 5 minute, mai mediteaza Cristi la cei 50 de lei care ii lipsesc, apoi se decide: insfaca vreo doua cutii cu gloante.
-Macar sa pot incarca tot ce am acasa.
Macar, imi vine sa ii raspund, dar iau cutiile si le bag in cos.
Cristi se consoleaza:
-Lasa ca de restul de bani cumpar numai dulciuri.
-Pe care le camuflezi sub dulap, sa nu le vada nimeni? zimbesc eu prea dulce.
-Mama!
Terminam cu raionul de pusti. Eu sint atit de fericita, incit zic da la cutiuta cu bomboane de ciocolata, acadeaua cu pepene si la sucul cu gust de bomboane. Iar: La ce-ti trebuie, mai ai acasa, nu sint sanatoase se pierd in labirintul mintii mele care vrea ca totul sa fie instructiv educativ, util, eficient.
Iar ca sa imi bag mintile de tot in cap, imi iau si mie o pereche de sireturi cu strasuri.
-La ce-ti trebuie, Mito?
-La stralucire…
Si plecam apoi sa mincam o chiftea la Selgros.
Ps. spre deosebire de mine azi, fiu-mi a zis ce are pe suflet. La tema de la engleza, la intrebarea: pastrezi mincare veche in frigider? el a raspuns, nu. Dar mama pastreaza.
In apararea mea as spune ca eu nu prea maninc nici mincarea de a doua zi, dar nu o sa spun nimic, imi iau sireturile si plec sa stralucesc.