Din trusa aceea de ajutor de care pomeneam eu acum ceva texte ;), face parte plimbatul cu motorul. Anul acesta am implinit 20 de ani de permis de categoria A, implicit de motor si implicit de mers cu motorul. Si anul acesta mi-am dat derogare sa ma laud la toata lumea, ceea ce, iata-ma, ca si fac. Mersul cu motorul se transforma in timp, de la adrenalina primilor ani, la placerea de a merge in liniste, de a admira peisaje, de a simti aroma libertatii in mirosul vintului si al soarelui. (Hai ca mai am putin si o dau si cu trestia, precum Chirila).
Dar, de fapt, nu mi-am propus sa fac apologia condusului de motor in acest articol, ci sa va relatez experienta mea de ieri.
Motocicleta mea este aceeasi de acum 20 de ani, doar ca visinie si de 9 ori mai puternica. Cea de mai jos este prima mea motocicleta. (Honda Rebel 125 cm cubi). Plus subsemnata.
Cea de jos este actuala mea motocicleta (Honda Rebel 1100 cm cubi), care se vede mai greu ca este visinie, dar credeti-ma pe cuvint.
Partenerul meu de viata si de motor, evident, are o magaoaie intimidanta (mai ales pentru 1 m 60 cit mai stradui eu sa masor), motor foarte frumos de altfel (Honda Africa Twin 1000 cm cubi) cu care obisnuiesc sa mai pozez. Ce altceva sa fac?
Ieri am experimentat insa ceva cu totul si cu totul nou. Echipata cu o pereche de ghete cu talpa interioara dubla sau tripla fata de cea normala, pe un drum drept, cu inima batindu-mi pentru a-mi semnaliza un puls de peste o suta din cauza emotiei, cu o frica de-mi tremurau picioarele cu tot cu talpile cu care atingeam pamintul in proportie de 75 la suta, cu intrebari: dar eu cum opresc motorul, daca e automat, cocotata ca o cotofana pe spinarea unui bivol, pornesc la drum cu Africa Twin, fratilor. De era iarna strigam: pirtieeeeeeeee!
Pot striga si acum, ca nu ma aude nimeni. Motorul este foarte prietenos, foarte docil, accelerez, decelerez, imi simt zimbetul larg si apoi ma gindesc sa nu ma mai chinui sa ma opresc, ci sa merg cit ma tine benzina. Mi se sopteste in casca autonomia de 500 de kilometri din acest moment. Gata, plec la mare. Doar ca, in capatul drumului pe care ma aflu, pierd prioritatea si urmeaza sa ma opresc. Si acum e acum. De mers, se merge super lejer si confortabil, dar opreste tu, Blondi, magaoaia de aproape 300 de kile si ramii in echilibru pe si cu ea, aidoma unei super gimnaste, care aterizeaza tot pe birna dupa un element de dificultate sporita. Cam asa ma simt. Nu mai trag de gaz, imi zic ca pot, ma uit ca drumul este in continuare drept, opresc motorul si imi cobor picioarele de pe scarite, atingind pamintul… Bineee, Blondiiiii, ai reusit!!!
Imi tremura atit de tare picioarele, incit cer asistenta tehnica pentru a fi pus cricul lateral si ajutor pentru a ma da jos de pe motor. Am facut-o si pe asta, incheind grandios sezonul moto 2025. Ne vedem la anul pe doua roti!