Cum ar fi daca Alexandru Lapuseneanu ar reveni acum in Moldova.
Gata. Revine.
Se pare ca eu, Alexandru Lapusneanu, am ajuns din nou in Moldova. De data asta nu mai am nicio armata, pentru ca m-am trezit deodata singur, in mijlocul tarii. Ma uit sa vad unde ar fi cetatea de scaun, dar, pe strazile care nu mai sint pietruite, ci mult mai netede si mai line, gonesc intr-un haos si o viteza teribile obiecte de metal colorate, de care trebuie sa ma feresc, pentru ca inca nu stiu ce sunt. Dar voi afla! Nu sunt un om care se sperie sau se da batut usor. Pe strazi vad poporul, dar altfel. Oamenii nu se uita unii la altii, ci stau cu capetele plecate (asta e bine, inseamna ca inca sint supusi!). Nu imi dau seama la ce se uita, ce ii supune cu puterea pe care doar eu am avut-o asupra poporului. Se pare ca tin ceva in maini si acolo este puterea si de acolo le vine supusenia. Nu pare sa fie ceva de natura umana, ci tot un obiect, dar mult mai mic. Stai sa merg mai aproape de un tanar cu plete (cam firav sa fie razboinic, cam sarac sa fie boier, prea bogat sa fie sarac. Oare ce s-a intimplat cu poporul?). Aoleu! Dau sa imi scot buzduganul, pentru ca obiectul acela vorbeste! N-am simtit niciodata frica in viata mea, dar simt nevoia sa iau obiectul acela si sa il zdobesc cu buzduganul, pentru ca e clar ca este vorba de magie si de vrajitorie si tot poporul meu i-a cazut prada. E sigur vreo gaselnita de-ale boierilor. Stiam eu bine de ce n-am avut mila de ei niciodata. Ma gindesc cum sa le vorbesc oamenilor mei. Gasesc eu o solutie. Uite ceva pe care as putea sa ma urc. Fac lucrul acesta, ma urc pe obiectul de lemn si le strig: am venit sa va scot din ghearele vrajilor boierilor! Si toate obiectele acelea mici se indreapta brusc spre mine. De uimire, cad de pe soclu dar ridic buzduganul si strig din nou: de ma voi scula, pre multi am sa popesc! Doi plaiesi vin spre mine, ma ajuta sa ma ridic si imi spun intr-o limba necunoscuta: vei face multe vizualizari pe Tik tok!
