Sotul meu gateste extraordinar. E drept ca eu l-am ajutat sa ajunga in acest punct de maiestrie gastronomica. Atunci cind e intrebat daca a inceput sa gateasca pentru ca nu gatea nevasta, el raspunde: dimpotriva. Am inceput sa gatesc, tocmai pentru ca sotia mea gatea… Eu nu mai gatesc (slava Domnului!), pentru a-l sustine pe el in a deveni cea mai buna versiune a lui, in schimb sint o talentata spalatoare de vase si, daca sint solicitata, fac si aprovizionarea. Ceea ce s-a intimplat si acum citeva zile, cind am luat un piept de pui pe care sa-l faca Master Sef Costa la tava sau cum ii dorea inimioara. Nu ma bag…
Socoteala de la supermarket, pardon tirg, nu se potriveste cu cea de acasa, deoarece Master Seful Costa era ocupat cu un proiect de design interior si a spus ca face el puiul cind va veni, dar asta insemna dupa ora 21… Ora la care Cristinel urma sa fie in pat, la somn. Si, de preferat, nu chiar cu burta goala.
Cu o jumatate de gura il rog pe Master Sef sa imi spuna cum sa pregatesc puiul. Primesc pe whatsapp un pomelnic de instructiuni cum sa spal, asezonez, alint puiul cu nu stiu ce sos de nu stiu ce. Frateeee! Cind desfac caserola, constat ca pieptul de pui nu era intreg, ci feliat subtire. Master Seful imi spune: Fa-l atunci snitel!
-De care, vienez sau cu fulgi de porumb?
Inutil sa va spun ca nu am facut in viata mea snitele.
Dar imi vine fiul acasa si il anunt:
-Cristi, azi vom gati.
-Ce anume?
-Crispi, spun eu cu o siguranta dezarmanta.
-Stii sa faci crispi, mama?
-Nu. Te uiti tu pe net si imi spui ce si cum.
Zis si facut. Am luat un kil de faina (am descoperit apoi ca mai erau vreo 5 in dulap), un kil de fulgi de porumb. Buclucasul de piept de pui fusese deja achizitionat. Am presarat faina intr-o farfurie.
-Mama, avem nevoie de oua.
-Serios? Oua la snitel? Intregi sau doar galbenus?
-Nu stiu, hai sa vedem.
Ne elucidam ca ouale se sparg si se amesteca de zor cu faina, albus si galbenus deopotriva. Ceea ce facem cu rindul, deoarece pasta galbuie obtinuta este destul de cleioasa. Cica se mai subtiaza cu niste apa. Punem asadar apa sa o subtiem. Dau apoi sa intind felia de pui in maglavais. Vigilent, Cristi ma opreste.
-Spune ca trebuie dat mai intii prin faina.
-Da?
Iau puiul, il tavalesc prin alta farfurie (ce de o sa mai am de spalat) in care torn generos faina, il dau prin maglavais si il tapetez cu multi fulgi de porumb. Care fulgi prefera sa ramina agatati cei mai multi de mina mea si nu de pui…
-Cite bucati facem, Cristi?
-4.
Ok. Gasesc si butonul de pornire al friteuzei. Nici pe ea nu am folosit-o in viata mea. Dar o pornesc si nu mai imi bat capul cu caloriile pe care le vom ingera, ci astept sa vad cind fierbe uleiul. Chiar, cind fierbe uleiul? Mister. Asteptam citeva minute, apoi iau bucata de pui impanata cu fulgi de porumb si o asez in ulei. Cristi se uita fascinat prin gemulet si savureaza mirosul de crispi. Dupa citeva minute (a se observa cum totul se face admirabil si sublim dupa ureche), deschid capacul si scot cu un cleste un fel de glob sfiriind, de pe care se desprind bucati destul de bine maronite de fulgi. Carnea a ajuns la acea forma sferica, pentru ca ungerea cu magalvasiul initial nu a fost prea uniforma se pare, iar fulgii de porumb au venit si ei haotic si s-au prins ba de praful de faina, ba da alti fulgi.
In concluzie, am executat o minunatie de sfera de pui, presarata cu bobite multicolore de ulei si pudrata cu fulgi zdrentuiti de porumb. Am facut si pleitingul, punind la odihna puiul pe patul de servetele cu rol de absorbant de ulei.
Cristi a spus ca mincarea este delicioasa. Intre timp a aparut si sotul meu acasa. A mincat portia lui. Nu a spus nimic, dar cred ca de miine va gati el orice ar fi.
