Am vazut filmul Ney Matogrosso – Singe latin. Personajul principal mi-a placut la nebunie. Filmul reprezinta biografia lui, iar viata tumultoasa pe care a dus-o, m-a dus cu gindul ca, pe la 40, 50 de ani, sigur ca a trecut in lumea cintaretilor la harpa de pe norisori. La sfirsitul filmului erau insa niste secvente de pe un stadion din Sao Paolo cu Ney cintind in anul 2024.
Aflu in citeva secunde ca Ney este cit se poate de viu si ca are si concerte la venerabila virsta de 84 de ani. Concerte in Brazilia, desigur, dar si in Portugalia, Elvetia si Franta. Asa ca, Blondi Mita, alege sa nu aiba incotro 🙂 si sa dea o fuga la Paris sa il vada pe tatuca Matogrosso pe viu.
Concertul de la Paris s-a tinut la Les Pyramides, o sala cel mai probabil de teatru, cu scena si scaune confortabile pe care lumea a luat loc. Asta, pina cind a aparut Ney si publicul a zvicnit in picioare, dupa care multi si-au parasit locurile si s-au dus catre scena.
N-am avut niciodata idoli. Probabil ca sentimentul de cine sint eu nu mi-a permis sa am idoli. Dar in lumea noastra, in care oamenii fug de batrinete si o ascund prin tot felul de proceduri estetice si nu numai, in care batrinetea e vazuta ca o boala fatala, letala si nu ca o etapa fireasca a vietii, sa il vad pe Ney la 84 de ani descult, miscindu-se pe scena cu o naturalete pe care cei mai multi dintre noi nu o desoperim niciodata, cintind din toata inima, rizind cu strungareata dintre dintii din fata nerezolvata de vreun aparat dentar, asadar, sa il am in fata pe acest artist, a fost un moment care m-a facut sa vreau sa merg la scena si sa ii spun: draga Ney, nu doar ca esti liber, unul dintre cei mai liberi oameni despre care stiu dar esti si cel mai viu.
Incercind sa vad de unde vine fascinatia mea fata de el, mi-am dat seama ca fac o punte in timp si ma uit la el ca la mine acum 20 de ani. Cind tot ce ma interesa era sa fiu libera si vie. Ce s-a intimplat apoi, este ca au venit buluc toate resposabilitatile de om mare si m-am trezit cu ele in brate si in circa si mi-am zis ca nu mai am loc de nimic altceva decit de trebuie si de datorie. Asa ca libertatea s-a ascuns. Viata (in palmele deschise) s-a ascuns. Si am ramas cu Cristina cea super constiincioasa, responsabila, grijulie si serioasa. Mutumesc, Ney, ca mi-ai readus-o pe Blondi Viata.
Ce fain ar fi ca viata noastra sa fie despre si pentru noi, pentru curajul nostru de a fi liberi si vii.