Pentru ca a dat buzna si apoi a insistat sa ramina pe aici o toamna tirzie, am efectuat cu constiinciozitate (si vom vorbi si despre asta cit de curind. Despre constiinciozitate adica.) revizia hainelor din dulap si repozitionarea lor conform vremii reci care nu doar ca va sa vina, ci a si venit.
Printre hainele pe care le iau la mina, o bluza alba, cu gauri si cu un material negru pe dedesubt. Primul gind, e de la mama, o pun la loc in dulap. Al doilea gind, nu am purtat-o deloc sezonul acesta cald. Asadar, o pun la dat. Al treilea gind, e de la mama, o las in dulap.
Imi dau seama ca ma invirt in cerc si ca oscilez intre cele doua variante extreme: ramine la mine, desi nu o port sau o dau, desi e de la mama si imi place.
Hai sa mergem mai departe: pai, daca imi place, de ce nu o port? Hmmm… Nu stiu, cred ca e ceva la pinza aia neagra care nu-mi place. De fapt, nu imi place nimic la pinza neagra. Eu nu port negru si cind o imbrac, parca am o camasa de forta pe mine. Evrika! S-a facut lumina. Iau foarfeca si tai rapid bucata de material care nu imi convine, obtin astfel o bluza noua din bluza veche, o si port si imi si place. Ram Pam Pam…
Dincolo de banalitatea acestui pompos intitulat curs de croitorie, am facut o descoperire foarte insemnata in acest moment al existentei mele. Daca am de ales intre doua variante si niciuna dintre alegeri nu imi convine, am dreptul sa creez eu a treia varianta, asa cum imi place mie. Ceea ce am si facut.
Ceea ce va dorim si dumnavoastra.